Breaking news
Musicians React to Mel Tillis' Death -
Nailing That Job Interview! This Will Help! -
Country Singer and Songwriter Mel Tillis Dies at 85 -

 

Rocco Siffredi – Regretele târzii ale pornostarului italian

 

Elena Stoichita 4 ianuarie 2017

În ultimii ani, cel care a făcut peste 1500 de filme pentru adulţi a traversat o perioadă destul de sumbră. O criză existenţială marcată de culpabilitate şi repulsie faţă de trecut, care îl face acum să îşi înfrunte demonii. Într-un interviu acordat recent reviste Gala din Franţa, acesta se confesează, accesând  cele mai întunecate feţe ale lui.

'Rocco' Photocall - 73rd Venice Film Festival

Motivul acestor confesiuni extrem de sincere a fost premiera filmului său, Rocco, un documentar ce a putut fi vizionat în cinematografele europene la finalul lui 2016.  Căsătorit cu modelul de origine ungară, Rosa Caracciolo, cu care are doi băieţi, Rocco Antonio Tano povesteşte despre o experienţă petrecută în adolescenţă, despre un coşmar care i-a marcat ireversibil existenţa: “Eram şase fraţi, iar în copilărie, unul dintre noi a murit după o criză de epilepsie. Apoi, vreo patru sau cinci ani am văzut cu mama mea suferea şi era teribil de nefericită. Făceam tot ce pot ca să o văd râzând, dar nu aveam o liră în buzunar. Tatăl meu lucra, dar câştiga foarte puţin. Într-o noapte am avut un coşmar. Se făcea că un fel de diavol mă chema spre el şi îmi spunea că îmi va arăta cum o voi putea ajuta pe mama. Iar acest coşmar m-a urmărit toată adolescenţa”. La 11 ani, Rocco avea deja un libidou exploziv, mult peste cel normal pentru vârsta aceasta.CANNES, FRANCE - JANUARY 24: Actor Benoit Magibel (L) and porn actor Rocco Sifredi arrive at the French NRJ Music Awards ceremony during the annual Midem music conference at the Palais des Festivals on January 24, 2004 in Cannes, France. (Photo by Pascal Le Segretain/Getty Images)2004 – Rocco Siffredi şi prietenul lui, actorul Benoit Magibel.

La începutul carierei de porno-star, mai extact în 1987, se ducea o luptă între educaţia sa catolică, care îi interzicea raportul sexual în afara căsniciei, şi această sexualitate exagerată, de pe urma căreia putea să ducă o viaţă îmbelşugată. Această luptă l-a făcut să se retragă după prima producţie XXX şi să se orienteze către o carieră de model. Însă nu a putut sta departe de mina de aur, reprezentată de industria porno, şi s-a întors să facă carieră. “La 22 de ani renunţam la filmele porno pentru o fată numită Tina, care ura această meserie a mea. La un moment dat ne-am despărţit şi a trebuit să o iau de la zero în industria XXX”.MCCA_01556_0004835ARocco a făcut carieră şi în modelling.

We thank you for your visit and this news was published from the source magazine-ro magazine-ro

 

Get the latest news delivered to your inbox

Follow us on social media networks

PREV BTS Looks to Dominate US With Busy Schedule During Stateside Visit for AMAs
NEXT Dave Grohl and Kristen Bell Perform 'Frozen', Metallica Mashup on 'Jimmy Kimmel Live': Watch